Ministerul Sănătății: Nu am exprimat intenția de a elimina medicamentele generice din lista compensatelor

Ministerul Sănătății: Nu am exprimat intenția de a elimina medicamentele generice din lista compensatelor
Publicat: 25/10/2013, 09:12
Actualizat: 30/07/2014, 14:12

Ministerul Sănătății (MS) precizează că nu și-a exprimat în niciun moment intenția de a elimina medicamentele generice din lista compensatelor, principalul obiectiv fiind reactualizarea listei, pentru creșterea accesului pacienților la medicamente inovatoare.

MS dezminte informațiile apărute în presă conform cărora „ar lua în considerare scoaterea medicamentelor generice din lista de medicamente compensate și respectiv limitarea accesului populației la medicamente cu preț accesibil”.

Instituția precizează că politica publică în ceea ce privește compensarea medicamentelor este făcută de MS în numele Guvernului României, și nu de reprezentanții altor instituții.
„MS dorește să încurajeze consumul de medicamente generice, conform obiectivelor asumate, dar și acordului cu organismele financiare internaționale. În acest sens, Ministerul Sănătății subliniează încă o dată intenția de a introduce pe rețeta compensată, începând cu viitorul contract cadru, medicamentul de referință, astfel încât pacientul să fie corect informat și să aibă posibilitatea de a-și alege medicamentul cel mai ieftin. Ministerul Sănătății nu și-a exprimat în niciun moment această intenție vehiculată în mass-media de a elimina medicamentele generice din lista de medicamente compensate”, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, principalul obiectiv în ceea ce privește reactualizarea listei de medicamente compensate îl reprezintă creșterea accesului pacienților români la medicamente inovatoare conform noilor tehnologii, mai ales în patologiile la care acestea pot contribui la o ameliorare a stării de sănătate.

„În consecință, Ministerul Sănătății va acționa în continuare potrivit prevederilor din Programul de Guvernare”, se mai arată în comunicat.

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a precizat anterior, tot joi, că scoaterea medicamentelor ieftine din sistemul de compensare va avea efecte catastrofale asupra pacienților și producătorilor locali de medicamente.

APMGR, asociație ce reprezintă interesele principalilor investitori de resort prezenți pe piața românească, atrăgea atenția că eliminarea medicamentelor ieftine din lista de medicamente compensate ar afecta grav populația cu venituri reduse și majoritatea pacienților cronici din România. În plus, o astfel de măsură ar avea efecte economice catastrofale asupra producătorilor de medicamente generice, care sunt singurii investitori din industra farmaceutică cu capacități de producție în România, s-a arătat într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

„Privim cu îngrijorare ultimele declarații ale reprezentanților CNAS și Ministerului Sănătății care iau în considerare limitarea accesului populației la medicamente cu preț accesibil. Într-o țară în care salariul mediu net ajunge la doar 1.600 RON, o cheltuială în plus cu medicamentele, fie că este vorba de 200 RON, fie că este vorba de 50 RON, poate reprezenta o povară financiară de nesuportat”, a declarat președintele APMGR, Dragoș Damian, citat în comunicat.

O astfel de măsură va afecta în special pacienții cronici din România – pe cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare, digestive, de afecțiuni ale sistemului nervos sau de afecțiuni reumatice, susține APMGR.

În opinia asociației, impactul bugetar al eliminării medicamentelor compensate ar fi extrem de redus, dar efectele asupra stării de sănătate a populației ar fi extrem de grave, având în vedere că peste 50% din volumul de medicamente cu prescripție medicală utilizate în România sunt medicamente cu preț redus, de până la 10 RON.

„În tratamentul afecțiunilor sistemului cardovascular, cauză majoră de mortalitate, medicamentele sub 30 de lei reprezintă peste 85% din numărul pastilelor vândute. În schimb, România ar putea avea pierderi economice importante având în vedere că o astfel de măsură ar afecta grav producătorii de medicamente cu capacități de producție din România: 60% din totalul medicamentelor sub 10 RON sunt produse în România. Acești producători, în exclusivitate producători de medicamente generice, asigură peste 8.000 de locuri de muncă și contribuie cu circa 1,5% la PIB”, s-a mai arătat în comunicat.

APMGR a mai subliniat că nu poate fi de acord cu o actualizare a listei de medicamente compensate bazată exclusiv pe alocări bugetare, care ar afecta accesul majorității populației la tratament cu preț accesibil și distrugerea industriei farmaceutice locale și a producătorilor de medicamente generice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...